Venituri uriașe pentru producătorii de petrol din OPEC

Venituri uriașe pentru producătorii de petrol din OPEC
Publicat: 31/12/2012, 20:13
Actualizat: 27/09/2018, 23:57

Veniturile uriașe vor asigura capital proaspăt pentru cele mai mari fonduri naționale de investiții din lume. Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Kuweitul, cele mai influente state membre ale OPEC (Organizația Țărilor Producătoare de Petrol), controlează trei dintre cele mai mari 10 fonduri naționale de investiții, potrivit Financial Times, preluat de CNN.

Prețul mediu al petrolului Brent a urcat în acest an la 111,5 dolari pe baril, de la 110,9 dolari pe baril în 2011, când a fost stabilit recordul anterior. Referința a închis la cel puțin 100 dolari pe baril în aproape toate ședințele de tranzacționare din acest an, cu excepția câtorva zile în timpul verii.

În luna ianuarie, ministrul saudit al petrolului, Ali Naimi, a declarat că Arabia Saudită, cel mai mare producător de țiței din lume, vrea să mențină prețurile peste 100 de dolari pe parcursul întregului an.

Prețurile record și creșterea producției OPEC la începutul anului a asigurat venituri istorice pentru producătorii din cadrul organizației, de 1.052 miliarde dolari în termeni nominali, în urcare cu 2,5% față de 2011, potrivit Energy Information Administration, agenția de statistică din cadrul Departamentului american pentru Energie. Acum 10 ani, veniturile anuale ale OPEC nu depășeau 200 miliarde de dolari.

Veniturile uriașe au fost însă distribuite inegal în interiorul cartelului. Iranului i-a revenit o parte mult mai redusă din câștig din cauza sancțiunilor economice impuse de Statele Unite și aliații din Europa de Vest, în urma cărora producția de petrol a țării a scăzut la minimul ultimilor 32 de ani. În primele 11 luni, Iranul a încasat 6,5% din veniturile totale nete ale OPEC, față de 9-10% în deceniul trecut.

Criza din Iran a ajutat Arabia Saudită, Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite să vândă mai mult petrol. Libia a reușit de asemenea să revină la normal în privința exporturilor de petrol, după războiul civil de anul trecut.

Fondul Monetar Internațional estimează că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au nevoie ca prețul petrolului să se mențină peste pragul de 80 dolari pe baril pentru a-și putea finanța bugetele. Acum 10 ani, aceste state își puteau asigura cheltuielile cu prețuri de numai 25 dolari pe baril.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză